Bărbatul, în vârstă de aproximativ 40 de ani, s-ar fi dezbrăcat pe mal şi ar fi intrat în apă. Pentru că nu a mai ieşit la suprafaţă, un martor a sunat la 112.
Victima a fost scoasă de pompieri din lac, însă nu a mai putut fi salvată. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, bărbatul a fost identificat, la ora transmiterii acestei ştiri urmând a fi anunţată de deces familia acestuia, potrivit news.ro.
Cazul a fost preluat de Biroul Morţi Suspecte din cadrul Serviciului Omoruri. Cadavrul va fi ridicat si transportat la Institutul Naţional de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.